El Miel

Am intalnit un mielusel ,
Care-i tare singurel ...
Il cheama Mugurel
Si saracu-i vai de el .





Scrisa de Dani Boia intr-un moment de filosofie acuta .

Durere

Vai , tu nu vezi că ochii mă dor ?
Şi încă sunt şi vreau să mor .
Stinge lumina , odată !
Să mă prefac moartă .


Nu vezi că-mi sângerează mâinile ?
Te rog , cruţă-mi zilele !
Otraveşte vinul ,
Să-mplinesc destinul !


Vai şi gândirea mă doare
Şi orice speranţă-mi moare .
Ascute pumnalul !
Să-ntâlnesc groparul .


Mă doare şi sufletul ,
Acopăr urletul .
Misa funebră pregăteşte
Şi din Prohod citeşte !


Vai , cum mă sting , tu nu vezi ?
Sau ţi-e greu să crezi ?
Şi deschide-mi veşnicul cavou
Să pot să mor din nou !

Oarecum …

M-am plimbat în sute de cafenele , ca să uit ce-am fost şi încă sunt . Am ales să cad când eram prea jos şi-am gândit mult prea profound .
Am băut sute de cafele şi m-am înnecat în fumul de ţigară , crezând că aşa uit tot ce-a fost , într-o seară . Am aprins ţigara şi m-am uitat la jar cum arde , sperând să-mi ard şi amintirile şi să mă pierd în noapte .
Rugat-am Dumnezeul , în genunchi prin catedrale , cred că s-a pierdut şi El prin cafenele când încerca să mă caute .
Şi-n ploi am stat , să-mi spal păcatele , erau ploi reci şi acre şi mă durea corpul de la picaturi , atunci mă refugiam în cafenele , eram din nou uitată , stăteam la o masă-n colţ , sorbind cafele , fumând , sperând să uit.
Rămân la masa mea , cu cafeaua lânga mine şi poate o să-mi găsesc credinţa , o să văd speranţa , poate mă va găsi şi dumnezeul ce-l căutam prin catedrale şi-am să uit ce-am fost şi înca sunt .
M-am plimbat prin sute de cafenele şi tot eu am rămas , am căutat lumina şi tot în întuneric sunt … Rămân totuşi aici şi şti acum unde mă găseşti … într-o oarecare cafenea de pe o oarecare stradă , aşteptând uitarea şi un oarecare dumnezeu .









Fotografie : Emanuel Berar

Nevoie de seninătate

S-au învechit toate şi-i praf peste tot , nici lumânarea nu mai arde , nu mai am nici un rost . Nu mai pot să mor şi mă închid în mine , trăiesc o perpetua noapte fără de zori . Nu cred că mai este vre-un rost să ridic privirea spre cer şi să rog un dumnezeu absent , el ştie că sunt la masa mea şi sorb vinul rămas în pahar . Mai sper doar că mă va găsi şi înca mai am răbdare pâna termin vinul . E acelaşi decor de copaci uscaţi şi flori moarte şi-om purta noi doi , aşa , un dialog tăcut , până când nu o să pot să-l mai ascult .
Mi-oi găsi eu o seara de sinucidere şi striga-voi la zeul mut , dar el şi-a continua absenţa şi ploaia începe a cădea . Dar a rătăci o data să nu-i mai văd privirea , să se ascundă să nu-i mai simt parfumul , caci emană miros de cadavre şi ochii lui reflectă moartea , durerea şi amăgeşte pe toată lumea .
Am învăţat să urmăresc umbrele şi le caut prin noapte , nu cred că are de a face cu dumnezeul surd şi orb , cred că ceva din mine nu mă lasă să imi rătăcesc mintea şi-s tot mai moartă cu fiecare umbră urmarită .
Am nevoie de seninatate , cum am nevoie să respir . Mi-e dor de veşnicul alb ce-l purtam în sufletul meu . S-au întunecat toate şi-s vechi toate .
Rătăcesc şi caut umbrele , să devin tot mai moartă , iar în absenţa credinţei mi-am făcut propria soarta.
Am nevoie de cerul albastru , cum am nevoie să respir , dar nu mi se mai arata şi-am căzut în delir .







Fotografie : Emanuel Berar

Revedere

Te-am vazut,azi,
Pe cand se lasau umbrele,
Nu mai poti sa cazi,
Urmeaza-mi soaptele.


Ti-am vazut privirea
Care ma-ncalzea candva,
Si mi-ai adus iarasi nemurirea,
Cand a venit noaptea.


Te-am auzit cantand
Din departare,la chitara,
M-am intors razand
Parca te-auzeam prima oara.


Te-am simtit cand m-ai atins
Si mi-au murit simtirile,
Tu in brate m-ai cuprins
Ma fereai de toate privirile.


S-apoi in noapte am plecat,
Te-am lasat uitandu-te la mine.
In umbre m-am cufundat
C-un dor nebun de tine.

Oare...

Când am încetat să mai visez?
Să urmez acelaşi crez;
Cănd am încetat să mai respir?
Am căzut adânc în delir.




Mi-am uitat ţigara aprinsă,
Căci de dor am fost cuprinsă.
Mi-am uitat memoria-n neant
Şi eterul s-a spart!




Cănd am încetat să mai mor?
Nu mai ştiu cum e să-mi fie dor...
Şi-mi termin ţigarile uitate,
Mă pierd adânc prin noapte...

Melancolie

M-a prins asa,o melancolie,
Nu ma simt deloc vie.
M-a prins asa un dor
Incat simt ca o sa mor.



A inghetat viata-n pamant
Si ma duce-asa un gand,
Un gand sfant
Ca o sa mor uitand.


Ma pierd prin fumul de tigara
Si-am lasat uitarea pe noptiera,
Am lasat-o sa moara
Cum am lasat tigara-n scrumiera.




M-am regasit in cana de cafea
Si am renegat moartea.
Mi-am pus memoriile-n sertar
Ultimul gand,fiind sa dispar.



M-a prins asa,un dor de toate,
Si-l simt profund prin noapte.
Am alinarea-n tigara si cafea
Caci in ele-mi gasesc uitarea.