Triste-mi sunt nopţile de mai , de când cerul nu mai plânge
.
S-a stins lumânarea şi-am rămas pe întuneric , acum pot să
cuprind în braţe Luna .
În fiecare dimineaţă şterg praful de stele de pe ochi şi mă
scald în lumină .
Urmăresc demonii din parc în fiecare seară , cred că până şi
ei au nevoie de relaxare .
Mi-a ruginit credinţa atât de tare , încât trebuie schimbată
.
Am pierdut zborul primordial şi acum cad într-un negru hău .
În fiecare picatură de ploaie am simţit Divinul , sau iluzia
de Dumnezeu ?
Aud cum cresc florile şi fiecare mişcare , este o simfonie
haotică pentru urechile mele .
Încerc să cuprind eterul , dar cred că eterul m-a cuprins pe
mine .
Când bate vântul aud cum strigă îngerii şi vai , câtă durere în vocile lor .
Nebunia , într-o stare pură , cunoaşte secretele lumii .
Corbii în zborul lor , deţin esenţa vieţii veşnice .
Omul este în stare să înţeleagă tot ce e logic , mai
puţin pe Dumnezeu
