In vesnica pomenire a oaselor sfaramate,a oaselor de lut...se canta misa funebra a sufletelor pierdute si a corpurilor ingropate.Se savarseste liturghia celor morti,dar nu uitati.
Se savarseste miezonoptica oaselor mele,oasele-mi de lut,sfaramate de timp,ingropate prea devreme...Teologi si Preasfinti imi aduc omagii si in fata Domnului imbalsameaza trupul cu fel de fel de mirodenii.
Printre creuzete sa ma pierd,ca orice alt atom si dupa un alt timp uitat sa ma prefac din nou in om...Creuzet de portelan pus pe soclu,creuzet cu sfant eter pus pe trupu-mi.
Se lasa linistea defuncta,se astern razele de soare din amurg,dorm si visez si la noapte am sa inviez...dar e liniste de cripta,cum altfel sa mai fie,cand eu sunt demult moarta,am oasele zdrobite si corpul ostenit,mintea-mi e pustie si sufletul putrezit.
Se apropie zorii zilei,la fel am sa tot dorm...nu ca un om de geniu,ca un neom.
Se-mplineste visul si ingerii se arata,coborand din cer cu sabii de fier,cu limbi de foc,cu un strop de noroc...Si pamantul se despica,sar demonii cu pacate,se deschid ale iadului porti si parca toate sunt uitate.Treziti-ma din vis si faceti sa dispara tot,caci ma doare mintea,fiecare celula din corp ma doare,ma doare fiecare tot.
In vesnica pomenire a sufletelor pierdute,a sufletului meu pierdut,se face masa funebra cu un aer defunct...Am inviat dincolo de neant,dincolo de nimicire,vad cioclii la mormantu-mi,dar catedrala unde am dormit s-a risipit,s-a imprastiat in mii de culori,s-a transformat in alte sute de flori.
Usca-se-vor florile si ele,ca lutul din om,ca oasele zdrobite,ca si sufletele putrezite.
Si in vesnica pomenire a corpului meu inert,voi zbura spre nemurire si nu voi mai fi ceva concret,dar am sa las mostenire Recviemul din scriptura si voi pluti in eter fara sa mai mor,fara sa mai sper.
Dar in vesnica pomenire s-a uitat tot ce a fost,acum totul e fara rost...nu se mai aud Liturghiile profane,nici slujbele pagane...acum ma odihnesc!
