Melancolie

M-a prins asa,o melancolie,
Nu ma simt deloc vie.
M-a prins asa un dor
Incat simt ca o sa mor.



A inghetat viata-n pamant
Si ma duce-asa un gand,
Un gand sfant
Ca o sa mor uitand.


Ma pierd prin fumul de tigara
Si-am lasat uitarea pe noptiera,
Am lasat-o sa moara
Cum am lasat tigara-n scrumiera.




M-am regasit in cana de cafea
Si am renegat moartea.
Mi-am pus memoriile-n sertar
Ultimul gand,fiind sa dispar.



M-a prins asa,un dor de toate,
Si-l simt profund prin noapte.
Am alinarea-n tigara si cafea
Caci in ele-mi gasesc uitarea.

Pulbere marunta

Tablou de S. Dali-Dezintegrarea Persistentei Memoriei(uitarea)














''Aminteste-ti de mine cand esti pe plaja si,mai presus de orice,cand pictezi lucruri pitoresti si pulbere marunta.Ah,pulberea mea marunta!
Pune numele meu in tablou,ca numele meu sa semnifice ceva pentru aceasta lume.''



Federico Garcia Lorca catre Salvador Dali

Recviem

In vesnica pomenire a oaselor sfaramate,a oaselor de lut...se canta misa funebra a sufletelor pierdute si a corpurilor ingropate.Se savarseste liturghia celor morti,dar nu uitati.
Se savarseste miezonoptica oaselor mele,oasele-mi de lut,sfaramate de timp,ingropate prea devreme...Teologi si Preasfinti imi aduc omagii si in fata Domnului imbalsameaza trupul cu fel de fel de mirodenii.
Printre creuzete sa ma pierd,ca orice alt atom si dupa un alt timp uitat sa ma prefac din nou in om...Creuzet de portelan pus pe soclu,creuzet cu sfant eter pus pe trupu-mi.
Se lasa linistea defuncta,se astern razele de soare din amurg,dorm si visez si la noapte am sa inviez...dar e liniste de cripta,cum altfel sa mai fie,cand eu sunt demult moarta,am oasele zdrobite si corpul ostenit,mintea-mi e pustie si sufletul putrezit.
Se apropie zorii zilei,la fel am sa tot dorm...nu ca un om de geniu,ca un neom.
Se-mplineste visul si ingerii se arata,coborand din cer cu sabii de fier,cu limbi de foc,cu un strop de noroc...Si pamantul se despica,sar demonii cu pacate,se deschid ale iadului porti si parca toate sunt uitate.Treziti-ma din vis si faceti sa dispara tot,caci ma doare mintea,fiecare celula din corp ma doare,ma doare fiecare tot.
In vesnica pomenire a sufletelor pierdute,a sufletului meu pierdut,se face masa funebra cu un aer defunct...Am inviat dincolo de neant,dincolo de nimicire,vad cioclii la mormantu-mi,dar catedrala unde am dormit s-a risipit,s-a imprastiat in mii de culori,s-a transformat in alte sute de flori.
Usca-se-vor florile si ele,ca lutul din om,ca oasele zdrobite,ca si sufletele putrezite.
Si in vesnica pomenire a corpului meu inert,voi zbura spre nemurire si nu voi mai fi ceva concret,dar am sa las mostenire Recviemul din scriptura si voi pluti in eter fara sa mai mor,fara sa mai sper.
Dar in vesnica pomenire s-a uitat tot ce a fost,acum totul e fara rost...nu se mai aud Liturghiile profane,nici slujbele pagane...acum ma odihnesc!

Funebru

Mi-ai dat pumnalul
Sa-mi strapung inima.
Mi-ai pus voalul
Sa-mi acoperi fata.


Ai facut sicriu din flori,
Ai pus orchestra ca sa cante
Un mars funebru,
Pentru un om sobru.


Ai adunat flori de gheata,
Fara miros,fara nuanta;
Ai iubit si ai trait
Pentru cea care a murit.


Mi-ai acoperit ochii
Cu un val negru-ntunecat
Si m-ai dat mortii,
M-ai pierdut,m-ai uitat.

Doar un gand

E ca si cum as cunoaste adevarul,orice gand e sinucigas si de cate ori mi-a trecut prin gand,de cate ori am fost depresiva,uitandu-ma in alte directii.Acum sunt bine...am cunoscut adevarul.
In mare parte sunt complicata,e ca si cum as fi schizofrenica,dar sunt si asa de superficiala,cred ca e din cauza ca nu am nici o credinta si sunt eu insumi,fara sa imit pe careva.As putea fi cate putin din fiecare,dar ma fulgera un gand ca sunt bine asa cum sunt eu si sunt intr-o stare pura si perfecta...o particula de neatins.
Si viata-mi a fost asa de goala,pana am descoperit nebunia si gandurile ei absurde,acum mi-e bine...am cunoscut secretele ascunse ale zeilor si sunt intr-o stare pura.
Am vazut cum se schimba sezoanele si aveam doar un gand...un gand sinucigas,sa plec,sa nu ma mai intorc niciodata.Mi-a trecut prin minte sa nu mai exist,dar in mare parte am incetat sa mai exist cand am vazut soarele si m-am resemnat.
Vroiam putina afectiune si aveam atatea intrebari,am incercat aproape totul si am renuntat sa mai duc razboaie.Prefer pacea oricat de agresiva as fi.

Suflete pierdute

Cum poti sa abandonezi sufletele si sa nu-ti pese?Cum iti poti intoarce spatele cand cineva moare?Abandonezi inimi sfaramate,si le sfarami si mai tare,lasi cicatrici pe suflete si le damnezi pe veci...Si tu umbli pamantul si nimic nu te doare.
Obosesti intr-un sfarsit si picioarele-ti vor amorti,cauta-vei un loc de odihna si nu te voi lasa sa te-odihnesti,te va durea si pe tine inima si sufletul iti va urla de durere si nu vei gasi tu loc de odihna si nici alinare in nimic.Se presupunea ca ierti tot si din bunatatea ta toi vor trai si sufletele nu se vor pierde si nu se vor amagi.Am invatat rugi pentru iertare si izbavire,dar se pare ca nu le mai auzi,tu,Dumnezeu surd...te-ai spalat pe maini de pacata si de toti si toate si te-ai ascuns in Raiul tau pe care nimeni nu il vede.
Tine-te de promisiuni si fa ce ai promis omenirii,asculta rugile macar o data si nu mai lasa sufeltele in pierire si in amagire,iarta...caci asta ne-ai invatat pe noi,salveaza...caci asta ne-ai promis noua.
Ai retezat aripi in zbor si pana jos toti s-au prapadit,ai luat sperante si tu asteptai multumiri,ai omorat inimi si asteptai iubire,ai secerat suflete si asteptai credinta si toti mureau si asteptau izbavire.
Veni-va si vremea sufletelor pierdute si strasnica va fi razbunarea...Tu umbla pamantul si reteaza aripi,noi asteptam izbavirea si ziua razbunarii,caci suflete pierdute suntem toti,dar gasi-vom speranta in ceva si-ti vom secera puterea si aripile si tot,tie Zeu las,te-om lasa sa te rogi pentru izbavire si iertare si sufletele nu o sa te auda,o sa se ascunda in Raiul lor...Tu umbla pamantul si fa-te surd,reteaza in continuare aripi si sperante,Tu stai in nepasare si omoara inimi!

Serafim

Eu,Serafim,inger cazut
Din Rai alungat,
De un Dumnezeu uitat
Si-am cazut in pacat.


M-ati lasat moarta,
Eu,Serafim pierdut,
Fara aripi si goala
In fata unui zeu mut.


Dar in intuneric ma imbrac
Si de goliciune sa scap.
Razbunarea sa mi-o fac
In liniste...si tac.


Si Heruvimii vor fi pierduti,
Vor fi si ei ingeri cazuti,
Or fi slabi si goi
In fata Zeilor muti.


Dar ei nu vor lupta,
Isi accepta soarta,
Or sa uite de ei toti
Si ii vor lasa morti.


Insa eu,Serafim cazut
Voi zbura pana la Soare,
Caci Raiul nu-si uita ingerii,
Doar ii pune la-ncercare.

Diform

M-am plimbat noaptea
In cimitirul diform.
Am vazut moartea
Cand totul era monocrom.


Ardeau sute de lumanari,
Mortii nu raspundeau la chemari.
Aruncate pe cripte,mii de flori
Doar in doua culori.


Ceara topita pe morminte,
Pe a lor uitate oseminte.
Pe cruci,flori uscate
Si viata data spre moarte.


M-am pierdut noaptea
Prin diformul cimitir.
Si-am simtit moartea
Si-am cazut in delir.

Amurg

Fara multumiri incerte,
Ramasa cu corpurile inerte
Doar eu,fara masca
Traind intr-o lume moarta.



Am zarit Apusul
Si-am vazut frumosul.
Privesc in Amurg
Cand cascadele se scurg.



M-am pierdut in neant
Cand cerul s-a spart,
M-am regasit in eter
Fara sa mai sper.


Am gasit crepusculul
Si-n el pe Dumnezeul
Care se-mprastia-n atom
Refacandu-se-n Om.



Acum,privesc Amurgul,
Ma regasesc in eter
Si nu mai rog dumnezeul
Si nu mai sper.

Revelatii

In absenta Dumnezeului mi-am croit propriul drum spre Rai si Iad,am pavat pamantul cu flori si lumanari.Am trecut de Purgatoriu ca si cand n-ar fi nimic.Dansat-am cu demonii si le-am aflat secretul,m-am rugat cu ingerii sa primesc revelatii.Au fost momente cand vroiam sa mor si zile cand vroiam sa inviez de cand am primit revelatii,vazut-am lumina ingereasca si-ntunericul diavolesc si nu stiu in care as fi ramas,spre care ma indrept cu pasi de dans?
Mi-am pierdut Dumnezeul de atata timp si ratacesc cu sufletul dezgolit in univers.M-am rugat atat timp sa ma auda si am ingenuncheat atat vreme sa ma vada,dar zeul n-are urechi si ochi,a parasit de multa vreme Paradisul.Nu e constient ca va muri in cele din urma?Ca tot ce are viata trebuie sa si sfarseasca...si se ascunde departe de Rai.
Daca umbla pamantul,strasnic sa-i fie sfarsitul,caci si-a abandonat lumea si sfarsitul se apropie.Legiuni de ingeri se coboara si-si cheama dumnezeul,oropsiti suntem toti,de cand isi cauta Tatal si cu cati au luptat,pe cati au nimicit.
In cautarea esuata de a te gasi,ne-am creat propriul dumnezeu la care ne vom inchina si marturisi-vom iubirea noastra Lui.

De Primavara

Mi-a intrat primavara in casa cum am deschis geamul,cred ca astepta de ceva vreme,insa eu am tot evitat.Am asteptat sa-mi termin cafeaua ca sa ma imbat cu raze de soare,caci stiam intr-un final ca-s raze amagitoare,dar cat e de bine sa imi incalzesc trupul la soare si sa miros caldura primaveratica.E un sentiment ce-l traiesc an de an si parca-s tot mai mica,desi-s tot mai mare si imbatranesc cu fiecare primavara.
Ar trebui sa nu mai primesc primavara,sa sar peste ea ca sa nu mai cresc inca un an,dar nu as putea sa o inlatur,mi-e drag mirosul ei si parca simtirile sunt mai ascutite cu fiecare dimineata cu soare.Mai stric momentul cu cate o tigara aprinsa si miros de cafea prin casa,dar parca si tigara e mai buna si cafeaua mai gustoasa cu fiecare zi de primavara ce trece.As incerca sa descriu sunetele de afara si sa pictez tablouri cu culori,dar nu sunt in stare,caci nimic nu e mai minunat decat sa te trezesti cu canturi de pasari dimineata si cu miros de flori sub geam.
Ma intind pe iarba,caci e atat de verde si privesc spre cer si e atat de senin incat nici norii nu mai au forme.As putea sta o vesnicie pe iarba de primavara si as tine anotimpul intr-un glob de cristal sa nu mai treaca,dar stiu ca o sa vina iarasi,trebuie sa am doar rabdare si stiu ca mai cresc cate un an si se aduna primaverile in spate.
Cat de bine e sa-mi inund trupul cu caldura si sa-mi scald ochii cu soarele de afara,deschid sticla de vin ca sa gust din venin,sa uit ca am mai crescut un an si ma-ncalzesc la soare,iar fiecare miscare ma doare.Cu toate astea las geamul deschis sa intre primavara in casa,sa nu mai astepte sa-mi termin cafeaua si sa ma imbat cu ale ei mirosuri,sa ma incalzesc la soare,chiar daca fiecare miscare ma doare.

Cantec

Era un cantec magulitor,
Ce-l ascultam mereu
Si-mi venea sa mor,
Imi era tare greu.

Erau versuri temerare,
Pentru sufletu-mi muribund
Si-ntr-o lume care doare
N-aveam unde sa ma ascund.

Canta mereu in mintea mea
Si ma apropia de inima ta;
Dar cantecul s-a oprit
Si-am uitat de tine,am murit.

Fugitiv

As vrea sa ma duc departe de mine,sa fug de constiinta mea,care e atat de incarcata incat nici ea nu mai face diferenta intre bine si rau.Putina pace cat cer,se destrama,se spulbera si ma taie in atatea bucatele incat se pravaleste cerul pe mine si nu mai respir si nu mai visez,nu mai stiu nimic de mine,cad...mor.
Am inceput cu vise marete,cu cer senin si flori cu miros imbatator,dar pe parcurs mi s-au sfaramat visele si am ajuns in umbre,in frig si ceata.Desenam tablouri in nonculori si asteptam sa puna cineva culoare-n ele,dar stiam,aveam un sentiment de singuratate si eram convinsa ca nu are cine sa-mi puna culoare-n tablouri si lasam sa ploua pe ele...sa stearga nonculorile,sa dispara forma si conturul,sa ramana un punct,un punct de la care am inceput si am luat-o de la capat.

Acopera totul cu matase sa nu mai vad nimic,lasa cortina in jos sa nu ma mai vada nimeni si lasa-ma sa-mi aprind tigara si sa ma intoxic cu fum,pune-mi un pahar cu vin,sau mai bine adu toata sticla,sa ma imbat cu vapori de alcool...sa nu vad si sa nu aud pe nimeni si nimeni sa nu mai stie de mine.Du-ma departe de mine si pune catifea pe podele,presara trandafiri pe pat si canta-mi un mars funebru.
Simt in sange ca maine va fi mai bine,dar stiu ca maine,dimineata va fi tot moarta,tot neagra si ploioasa si se va anunta la radio o alta sinucidere si vantul nu va mai bate si timpul se va opri desi decorul va ramane acelasi si spera-voi la o alta zi.Ma gandesc ca aripile mele inca nu s-au frant,desi sunt obosite si mana nu mai vrea sa mai picteze tablouri in nonculori,iar ochii mei,nu vor sa mai vada o alta zi fara de sens,o viata irosita inutil.
Este ziua cand imi moare realitatea si orice speranta paseste pe esafod si simt ca pierderea ma mai doare,ma scurg spre case ireale si sper ca moartea nu-mi va fi la fel.
Acopera totul cu matase si lasa cortina sa se pravaleasca,am sa aprind o lumanare sa nu stau pe intuneric si am sa ma imbat cu sticla de vin si-am sa mai uit sa mai suspin,caci este ziua cand imi moare realitatea si constiinta...am sa ma duc departe,dar departarea e atat de aproape si mi-e teama ca o sa revin.Pravalise-va cerul peste mine si nu voi mai respira si nu voi mai visa,am sa cad,ca Ingerii din cer si facandu-mi mormantul am sa incetez sa mai si sper.

Frumusete

Gandeste-te ce frumoasa-I viata,
Ca sa nu-ti mai pierzi speranta;
Sa-ti ridici spre cer privirea
Ca sa capeti nemurirea.

Nu-ti mai pleca in veci capul
Sa ti se ierte pacatul…
Nu-ti cere nicicand iertare
C-ai vazut apusul de soare!

Inchide-ti ochii sa te odihnesti,
Sa nu crezi ca ai sa gresesti;
Asculta linistea din lume
Si nu lasa nici un nume!

Aprinde-ti cu jind tigara
Si asteapta seara;
Priveste toate stelele
Sa te dezmierde muzele.

Gandeste-te ce frumoasa-i viata
Si ti se va implini dorinta.
Dorinta,ce o porti in albastrul ochilor
Sa starnesti invidia in Imparatia Cerurilor!

Asteptare

Astept sa vina vara;
Sa beau vinul din pahar
Si sa nu se mai stinga tigara,
Ca sa o tot aprind in zadar.


Am cautat prin frig si intuneric
Moduri sa-ti spun ca te iubesc,
Dar nici un gand nu-mi era vrednic
Continuam sa tot gresesc.


Astept caldura ca sa vie
Sa se descompuna cadavrele;
Si sa ma dedic cu totul tie
Sa pierdem toate noptile.

Preludiul Luminii

De cand ma chinui sa mai scriu ode,canturi,poezii...mi-am pierdut muza si tu inca nu mai vii. Mi-am transformat gandurile-n pulbere marunta si-am ramas cu-n pahar de vin si-o tigara arzanda. As mai fi spus rugaciuni daca-as fi stiut ca si Zeii ma asculta,dar am incetat a ma ruga si mi-am fumat tigara. Am ramas captiva intr-o Gradina a Edenului atat de neagra si intunecata unde nu erau ingeri si nici dumnezei.Mi s-a spus de decadere si mandrie,iar eu imi ascundeam orgoliul in vinul ce-l sorbeam.Mi-era teama ca se termina vinul si aveam sa-mi vad mandria,sa cad atat de jos,urma sa fiu unul dintre acei oameni care decad si cad si nu revin. Aveam sa inteleg intr-un final ca vinul era sange si eu tot ma imbatam din iluzii si sperante... Eram acum legata prin sange de fiintele-ntunericuluiu,eram cea nenascuta care mantuia prin pacat. Am vazut Lumina si-auzeam coruri de ingeri cantand,am vazut Crucea care aveam sa o sparg si simteam caldura ca ma cuprinde. In zadar ziceam rugaciuni lugubre,eram ridicata la cer si ma orbea lumina,strigam cohortele sa ma rostogoleasca inapoi spre Iad,cat mai adanc in pamant. Ma trezisem in Lumina si stelele inghetate au argintat tot ce calcam,ma tot intrebam,de unde cadeam? Mi-au adus vin dulce si era un fel de alb,nu mai aveam legaturi de sange si nu ma mai imbatam. Am aprins tigara si-am dat de-oparte intunericul,caci in tot acest timp nu tanjeam dupa Gradini intunecate,nu doream gandurile-mi in pulbere marunta,vroiam coltul meu de Rai,cu zei de osande beti,nu cantam aiurea sonete.Erau canturi pentru sufletul meu,care-l vroiam salvat,erau imnuri catre ingeri si-un Preludiu al Luminii.