Am cuprins noaptea-n mâini , să pot să înţeleg sensul vieţii , dar îmi alunecă întunericul printre degete .
Încerc să înţeleg Concepţia Imaculată , dar spinii din frunte mă dor , căci mie , departe îmi sunt şi lutul şi cuiele şi coasta .
Plănsă s-a întors vremea la mine şi aşteptăm amândouă cântecul de mai .
Ofer braţele mele pentru priveghi , acelor Zei care au fost cândva .
Nu mai ispitesc eternul , cum făceam cândva , acum gust din mărul cunoaşterii , din mărul edenic.
Am găsit într-un colţ al casei un cuib de îngeri morţi , cred că Dumnezeu şi-a odihnit Nemurirea .
Mă târăsc înapoi , înspre Apusuri moarte !
Ploaia măruntă de afară , e ca o hemoragie a viselor .
Mi-aş dori să fiu noapte , aşa aş putea să îmbraţişez şi eu Luna .
Primăvara-i condamnată să renască iar şi iar , cu dureri repetate şi grele .
La fiecare tunet , gândurile mi se descompun .
Îngerii şi-au pus aripile-n cui şi s-au scuturat de noi .
Mi se ascut simţurile cu fiecare primăvară venită .
S-a mânjit sufletu-mi cu ură , de când am aflat că Dumnezeu nu mai există .
nice
RăspundețiȘtergereMara draga, sunt surprinsa placut de randurile tale
RăspundețiȘtergere@ Suflet de curva : ma bucur ca va place ce scriu , dar tare as vrea sa stiu si cine sunteti . Ne cunoastem ?
RăspundețiȘtergere